Afectiuni congenitale

Lordoza congenitală lombară

Este cel mai rar întâlnită malformaţie congenitală la nivelul coloanei vertebrale. Numele comun al lordozei este „spate în şa” sau „spate scobit” şi se referă la curbura anormală a unei porţiuni a coloanei vertebrale. Lordoza congenitală este o afecţiune foarte rară. Este cauzată de o lipsă a segmentării posterioare concomitentă cu creşterea activă anterioară a coloanei.

Lordoza congenitală este o boală progresivă. Deformarea lordozică pe coloana toracică creşte constant şi poate conduce la insuficienţă respiratorie şi chiar la deces.

Simptome – Afectiuni congenitale

Pacienţii cu lordoză prezintă slăbiciune musculară, durere ale braţelor şi picioarelor şi spasme musculare, parestezii. Lordoza lombară este de obicei dureroasă şi uneori afectează mişcarea. În condiţiile în care curbura lordozică este severă, pacientul poate resimţo compresia nervilor lombari, poate observa limitarea mişcărilor coloanei vertebrale şi în cele mai severe cazuri, îşi poate pierde integritatea spinală.

Diagnostic

Diagnoscul este stabilit pe baza istoricului şi a examenului fizic.

Palparea stabileşte dacă sunt prezente anomalii ale coloanei.
Examenul fizic, în care pacientul este rugat să efectueze mişcări precum extensia, flexia, aplecarea laterală sau rotaţia spinală, va permite medicului să evalueze libertatea mişcării pacientului şi să observe eventuale asimetrii.
Evaluare neurologică (în cazuri severe) permite evidenţierea paresteziilor, tremorului, durerii a sensibilităţii, spasmelor sau slăbiciunilor musculare.
Radiografia întregii coloane va stabili flexibilitatea coloanei, va face mai clare deformările vizibile şi lipsa de segmentare.

Tratament – Afectiuni congenitale

Lordoza congenitală nu poate fi tratată altfel decât chirurgical. Tratamentul conservativ nu este o opţiune, întrucât avem de a face cu o boală progresivă. Dacă intervin probleme respiratorii (restricţie respiratorie, insuficienţă respiratorie), intervenţia chirurgicală prezintă anumite riscuri. Lordoza lombară poate fi tratată prin intermediul a două tipuri diferite de intervenţii chirurgicale.

Fuziunea anterioară

Intervenţie care presupune excizia discului , înlăturarea cartilajelor corpurilor vertebrale şi umplerea spaţiilor discale cu un material substitutiv. Această intervenţie implică întreaga zonă afectată, precum şi 2 vertebre superioare şi inferioare ei. Odată realizat abordul, coloana are un potenţial mult redus de creştere anterioară. Fuziunea anterioară poate fi realizată doar în situaţia în care chirurgul a avut posibilitatea de a evalua pacientul înainte ca deformarea majoră să se instaleze şi înainte ca pacientul să îşi piardă funcţia pulmonară.

Chirurgia corectivă

Această intervenţie se realizează atunci când deformarea coloanei este majoră, iar pacientul îşi pierde funcţia pulmonară. Scopul chirurgiei corective este alinierea vertebrelor şi ameliorarea funcţiei respiratorii. Se va realiza atât abordarea anterior, cât şi posterior. În prealabil, discurile sunt excizate prin intermediul unei osteotomii. Spaţiile discale nu sunt umplute în acest caz.

Scolioza congenitală – Afectiuni congenitale

Scolioza este cea mai frecventă malformaţie a coloanei vertebrale şi apare ca urmare a dezvoltării intrauterine anormale a vertebrelor. Există două tipuri de scolioză congenitală.
Scolioza structurală, în care curbarea exagerată a coloanei este cauzată de o anomalie anatomică a coloanei vertebrale. O serie de sindroame congenitale pot include o diformitate spinală, precum sindromul Marfan, Ehler-Dansol, osteocondrodistrofia (sindromul Down).
Scolioza funcţională este produsă de o cauză care nu se află în regiunea anatomică a coloanei. De exemplu, o diferenţă de lungime a membrelor inferioare poate conduce la o curbură exagerată a coloanei. Spasmele musculare sau inflamaţiile musculaturii paravertebrale pot determina de asemenea scolioza funcţională. Tratamentul scoliozei funcţionale are în vedere mai degrabă cauza care a condus la apariţia deformării decât coloana vertebrală în sine.

Diagnostic

1. Examen fizic

Doctorul va observa postura pacientului, flexibilitatea coloanei, lungimea membrelor inferioare, mişcările care cauzează durere. Prin palpare, medicul va observa de asemenea deviaţiile şi le va nota.

2. Examen neurologic

Examenul neurologic va evidenţia reflexele pacientului, forţa musculară şi zonele de iradiere ale durerii.

Examene tipice pentru diagnosticarea scoliozei:

1. Testul firului cu plumb

Prin acest test, medicul va verifica dacă pacientul are coloana verticală. În cazul pacienţilor cu scolioză, firul cu plumb sprijnit pe apofiza vertebrei cervical C7 va fi situat în dreapta sau în stânga liniei mediane a corpului, în loc să fie centrat pe linia interfesieră.

2. Testul Adam

Un examen simplu pentru a determina deformările coloanei. Pacientul se va apleca înainte, cu braţele întinse şi i se va cere să încerce să atingă solul. Medicul va observa astfel dacă există anomalii anatomice ale coloanei.

3. Radiografie

Pacientul stă întotdeauna în picioare atunci când i se face o radiografie a coloanei vertebrale. De multe ori sunt rugaţi să se încline lateral pentru ca medicul să observe cu acurateţe exact mărimea scoliozei şi numărul de vertebre afectate.
Tratamentul chirurgical
O deformare majoră a coloanei vertebrale nu poate fi corectată fără intervenţie chirurgicală.

Fără tratament chirurgical, scolioza congenitală poate conduce la o agravare a deformării, la dureri severe, probleme ale funcţiei respiratorii şi, rar, la paralizie. Intervenţia chirurgicală de succes va opri progresia bolii şi va restabili o anatomie cât mai aproape de cea naturală a coloanei vertebrale. Durerile şi problemele adiacente acestei afecţiuni ar trebui de asemenea tratate. Problemele respiratorii şi cele cardiace sunt evaluate prin teste specifice, precum examenul Eco-Doppler cardiac, urografie sau teste pentru stabilirea capacităţii respiratorii.
Artrodeza
Cel mai des folosită intervenţie este artrodeza spinală, numită şi fuziunea lombară. Acest tip de operaţie are ca scop corectarea poziţiei vertebrelor şi crearea condiţiilor necesare pentru a fuziona vertebrele în poziţia obţinută prin corecţie. În anumite cazuri, se impune osteotomia (excizia osoasă) sau discectomia (excizia discurilor). Pentru a stabiliza fragmentele fuzionate prin artrodeza spinală sunt utilizate sârme, şuruburi, tije sau chiar grefe osoase. În funcţie de cauza şi severitatea deformării, este posibil să fie realizate mai multe intervenţii chirurgicale şi mai multe incizii pentru a reuşi corectarea vertebrelor.

Întreţinerea corecţiei se face cu ajutorul tijelor implantate. Pentru ca menţinerea corecţiei să aibă o durabilitate sporită se optează de cele mai multe ori pentru grefele osoase (fragmente de os extrase din bazin sau din vertebre la care se adaugă substituţi osoşi produşi în laborator).

Cifoza congenitală – Afectiuni congenitale

Cifoza congenitală este o maladie genetică care se referă la curbarea exterioară anormală a porţiunii superioare a coloanei vertebrale toracice. Aceasta conduce la o deformare severă a coloanei, cu aspect de cocoaşă. Cauza cifozei congenitale este formarea incompletă în perioada intrauterină a unor porţiuni ale coloanei vertebrale. Această malformaţie nu are cauze genetice şi se dezvoltă din motive necunoscute. Pacientul poate dezvolta în perioada de creştere o cifoza progresivă, care, în cazuri de severitate crescută, poate apăsa pe structurile nervoase şi poate cauza dureri.
Poziţia incorectă a coloanei vertebrale care dă aspectul inestetic de cocoaşăDureri de spate
Oboseală, fatigabilitate musculară
Rigiditatea spatelui şi dureri în mişcare
În cazurile severe, dificultăţi în respiraţie

Tipuri de cifoză congenitală – Afectiuni congenitale

1. Cifoză dezvoltată din cauza unui eşec de formare (deformare de tip I)

Anumite porţiuni ale vertebrelor nu s-au dezvoltat corespunzător în perioada intrauterină. Afecţiunea se agravează în perioada de creştere a pacientului. Deformarea coloanei este vizibilă la naştere. Apare ca o umflătură proeminentă pe coloana copilului. Depistată din timp, afecţiunea poate fi tratată încă din fazele incipiente pentru ca progresia bolii să nu afecteze major postura şi sănătatea pacientului. De obicei coloana are o curbură care variază între 30 şi 60 grade. În primul an de viaţă, scheletul creşte foarte repede, în consecinţă progresia bolii este mai mult decât probabilă.

2. Cifoza dezvoltată din cauza unui defect de segmentare (deformare de tip II)

Apare atunci când un număr de minim două vertebre nu sunt separate. Atunci discurile şi oasele cresc anormal. De cele mai multe ori, acest tip de cifoză congenitală este observată mai târziu, în evoluţia copilului, când începe să meargă defectuos. Ritmul de agravare a deformării de tip II este mai lent, iar intervenţia chirurgicală nu este necesară până în perioada adolescenţei.
Diagnostic
Cifoza congenitală este confirmată în urma radiografiei cu raze x. În fucţie de severitatea deformării pacientul poate efectua o serie de alte teste pentru a determina dacă există şi alte anomalii adiacente la nivelul rinichilor, a măduvei spinării, a sistemului cardiac sau a celui gastrointestinal.

RMN-ul poate da informaţii mai exacte referitoare la riscul unei creşteri anormale şi poate fi util în oprirea progresiei deformării coloanei vertebrale.
Tratament chirurgical
Cele mai bune rezultate, cu cele mai bune şanse de a opri progresia deformării se obţin în urma unor intervenţii chirurgicale timpurii.

Tipurile de intervenţii chirurgicale depind de natura deformării.

Afectiuni congenitale
Afectiuni congenitale

DISTRIBUITI MAI DEPARTE!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on whatsapp
WhatsApp

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *