• Oncologia

CHIRURGIA ONCOLOGICA

Cancerul este un cuvânt care descrie un număr mare de afecţiuni similare. Pentru a fi vindecată sau parţial ameliorată, această boală necesită o expertiză multidisciplinară.

PREZENTARI POWERPOINT

REZECTIA
RECONSTRUCTIE PERIACETABULAR

SALVARE SAU
AMPUTATIE

ONCOLOGIA

Chirurgia oncologică a membrelor se rezuma, până acum câţiva ani, la determinarea măsurilor optime de salvare a vieţii pacientului. Acest lucru însemna, de cele mai multe ori, amputarea membrelor.

Acea epocă a luat sfârşit, iar conceptul de „conservare” a unui membru afectat de o tumoră a câştigat din ce în ce mai mult teren. Apariţia unor noi tehnici chirurgicale, a unor echipamente performante, a cercetărilor şi studiilor aprofundate despre biologia tumorală, a permis salvarea membrelor pacienţilor afectaţi de cancer.

Chirurgia reconstructivă şi reparatorie lasă în umbră intervenţiile infirmizante. Amputaţiile au astăzi un titlu de excepţie şi sunt varianta ultimă la care recurg medicii, doar în situaţii în care reprezintă cu adevărat soluţia salvatoare.  Tehnicile de amputaţie urmăresc crearea unor bonturi cât mai comode pentru pacienţi (nedureroase) şi cât mai uşor de îmbrăcat de către tehnicienii protezişti (bonturi pe care proteza să se poată sprijini, fără a jena pacientul). Pe de altă parte protezele moderne externe sunt funcționale și estetice.

TUMORI OSOASE BENIGNE

  • Tumorile benigne sunt bine delimitate, au o zonă de condensare, iar evoluția clinică imagistică este liniștită
  • Histologic reprezintă proliferari tisulare in tesut osos ce nu produc modificări calitative locale evidente
  • Dislocă și comprimă țesuturile invecinate dar nu le infiltrează
  • Rarisim dau recidive locale; metastaze

    Osteomul osteoid apare numai la oasele lungi (diafiză) şi uneori în corpii vertebrali, ca o tumoră benignă cu diametrul mai mic de 1 cm, cu incidenţă la tinerii cu vârsta sub 20 de ani.

    Radiologic se observă o cavitate centrală, numită nidus, şi un halou clar periferic, înconjurată de osteocondensare.

OSTEOBLASTOMUL

Osteoblastomul este un osteom osteoid gigant cu diametrul mai mare de 1 cm. Are un nidus mai voluminos cu o zonă de condensare mai redusă. Apare frecvent în vertebre sau țesutul spongios determinând osteoliză bine delimitată.

Investigații utile: Rx grafie, Scintigrafie, CT, RMN

Histologic se constată osteoblaşti reactivi periferici, cu aspect “în lacrimă” (tear drop cells), ce delimitează o matrice osteoidă, dând în ansamblu aspectul de “plasa de sirma” (“chicken-wire pattern”).

Osteomul este o tumoră benignă, ce apare la vârstă adultă (40-50 ani), cu localizare la craniu; orice localizare pe oase periferice se numeşte insulă de tip cortical sau enostoză.

 

TIPURI DE TUMORI

TUMORI
BENIGNE

Tumorile benigne sunt bine delimitate, au o zonă de condensare, iar evoluţia clinică imagistică este liniŞtită
Histologic reprezintă proliferari tisulare in tesut osos ce nu produc modificări calitative locale evidente
Dislocă Şi comprimă ţesuturile invecinate dar nu le infiltrează
Rarisim dau recidive locale; metastaze

Osteomul osteoid apare numai la oasele lungi (diafiză) şi uneori în corpii vertebrali, ca o tumoră benignă cu diametrul mai mic de 1 cm, cu incidenţă la tinerii cu vârsta sub 20 de ani.

Radiologic se observă o cavitate centrală, numită nidus, şi un halou clar periferic, înconjurată de osteocondensare.

Tumori osoase benigneInvestigaţii utile: Rx grafie, Scintigrafie, CT, RMN

Histologic, prezintă în centru o matrice osteoidă delimitată de osteoblaşti, iar la periferie o stromă fibroasă densă…

TUMORI
MALIGNE

Majoritatea tumorilor apar în regiunea de metafiză, de obicei în tibie, aproape de articulaţia genunchiului. Alte oase lungi pot fi implicate, dar prezenţa în scheletul axial este relativ rară. Durere la locul tumorii, adesea însoţită de eritem Şi sensibilitate, este modul obiŞnuit de prezentare. Fosfataza alcalină serică este crescută la 50% din cazuri.

Patologia
Osteosarcoamele sunt compuse din celule fusiforme maligne şi osteoblaste care produc osteoidul sau osul imatur. Subtipul “clasic” este o tumoră medulară centrală, dar există şi tipuri mai rare, cu un diagnostic mai sigur: osteosarcom parosteal, osteosarcom periosteal Şi osteosarcomul intraosos bine diferenţiat.
Diagnostic
Evaluare radiologică

Radiografii clare ale zonei afectate sunt de obicei suficiente pentru a face un diagnostic de osteosarcom…

TEHNICI DE
RECONSTRUCTIE

Rezecţia oncologică în bloc cu reconstrucţie osteoplastică sau endoprotezare modulară

Rezecţia articulară este necesară atunci când tumora a depăşit cartilajul de creştere şi a invadat epifiza. Conservarea epifizei limitrofe şi a cartilajului de creştere este opţiunea care poate fi luată atunci când tumora este localizată metafizo-diafizar şi cartilajul de creştere este intact şi este cea mai bună alternativă atunci când copilul este mic.

Atunci când se poate păstra cartilajul de creştere la copiii mici, şansa egalizării este mai mare şi se evită operaţiile multiple, care pot duce la rigidităţi şi anchiloze, motiv pentru o eventuală amputaţie tardivă. Cu toate acestea, ritmul de creştere este diminuat, dar suficient pentru ca intervenţiile de alungire sau epifiziodeză să poată permite egalizarea.

Dacă tumora s-a extins epifizar, endoprotezarea modulară este soluţia optimă. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai de dorit ca proteza să fie expandabilă…

CRISTEA STEFAN, CHIRURG ORTOPED

Prof. Dr. Docent Ştefan Cristea a tratat pacienţii cu aceeaşi dedicaţie şi aceeaşi seriozitate care îi caracterizează întreaga activitate şi care susţine succesul său şi încrederea de care se bucură din partea pacienţilor.

Cu ce te pot ajuta?

Lasa-mi un mesaj mai jos completand campurile atasate sau contacteaza-ma la numarul meu personal in cazul in care doresti o consultatie!

Sau acceseaza pagina de contact